Portfolio | Parc Livrare Utilaje Agricole

Parc Livrare Utilaje Agricole


  • 27 Jul


  • sorina

Proiect: Parc livrare utilaje agricole, birouri, depozit, atelier service, cabină poartă, depozit uleiuri, gospodărie de apă, reţele exterioare, parcaje, platforme, împrejmuire.

Locaţie: Comuna Sânandrei, judeţ Timiş

Proiectant general: Aludesign Construction Civile

An: 2012

Buget: 1.1 m e

Input:

Se doreşte realizarea unui parc industrial cu clădirea principală – hala ce acomodează un showroom pentru utilaje agricole, spaţii de birouri, depozit de piese şi atelier mecanic. Pe lângă această construcţie este nevoie de proiectarea altor clădiri anexe (cabină poartă, depozit de uleiuri, gospodărie de apă, etc.) şi de o sistematizare verticală şi amenajare exterioară a întregii incinte .

Output:  

La configurarea partiului halei s-a ţinut cont atât de criteriile specific funcţionale ale beneficiarului cât şi de amplasarea clădirii în raport cu punctele cardinale şi cu intrarea pe sit.

Accesul principal se face prin show-room-ul care se compune din două zone: cea de expunere a utilajelor în prim plan, spaţiu extins pe două nivele ce comunică vizual cu supanta de la etaj şi zona destinată recepţiei, vânzării şi birourilor în strânsă legatură cu lucrul direct cu clientul.

Parterul acomodează şi atelierul service cu 3 puncte de lucru şi depozitul de piese de schimb, accesul către ambele spaţii fiind opus intrării principale, protejând astfel clientul vizitator de zona industrială, mai puţin publică a parcului tehnologic.

Etajul este rezervat birourilor, zonelor administrative şi oficiului; include de asemenea o sală de şedinţe şi un spaţiu de lucru tip open-space care în spatele unui perete cortină de sticlă, comunică vizual cu show-roomul din parter .

Faţada se compune din panouri sandwich termoizolante ritmate cromatic şi alternate cu peretele cortină de sticlă în zona showroomului. Intrarea, un aparat individual ce pare că „perforează” peretele de sticlă are o structură proprie şi este placată cu bond de culoare verde John Deere.